Cosmin Carbunaru

Nu am putut vedeam live discursul Presedintelui si nici asa zisul circ din Parlament. Am asteptat condamnarea comunismului de multi ani si doream un oprobriu moral adus activistilor, membrii importanti ai partidului, securistilor si colabotorilor politiei politice dar in primul rand doream sa vad ideologia condamnata. Se pot naste oricand discutii pe problema condamnarii unei ideologii. Sunt de acord ca unele ideologii care nu au nascut partide si nici actiuni semnificative impotriva demnitatii umane, sa nu fie condamnate. Dar comunismul a facut acest lucru chiar daca nu in forma sa pura si alterat de leninism, stalinism, maoism si de tot felul de isme. Daca s-ar face, la nivel global, bilantilor vietilor nevinovate suprimate de regimurilor comuniste ( banuiesc ca s-a facut dar n-am stat sa caut in momentul acesta) ar depasi cu mult Holocaustul si ambele razboaie. Acest comunism a fost intretinut de oameni, personaje care au stiut ca nu se afla la putere in mod legitim, care au trait si cu frica ca pot fi inlaturati de la putere, fie de oponenti externi dar si de oponenti interni, de aceea au recurs la eliminarea lor. Era cel mai sigur mod de a-si pastra functiile. Comunismul nu putea functiona fara o dictatura, intretinuta de propaganda si fara polite politica, de la un capat la altul. Aceste lucruri au fost condamnate. Toti cei care au sustinut propaganda sunt vinovati de excesele regimului la fel ca ofiterii de Securitate care au facut politie politica si colaboratorii lor.
Ieri in Parlament, a avut loc un eveniment ciudat as putea spune. S-a imbinat un fenomen unic cu unul tipic. Condamnarea comunismului versus injurii prm-iste. Am fost dezamagit de Vadim si sper ca acest comportament de troglodit sa-l comprimita definitiv. Il consider si pe Corneliu Vadim Tudor o victima a comunismului si a propagandei ce i-a lasat rani iremediabile, in masura in care nu realizeaza ca sunt rani si nu va realiza niciodata.
M-am asteptat sa gasesc evenimentul si in presa internationala. El nu a aparut asa cum am sperat ci m-ai mult superficial. A fost preluat de agentiile de stiri, l-am gasit in Yahoo News si Google News preluat de Euronews. In New York Times si International Herald Tribune era acelasi articol, al lui Craig S. Smith, care nu a amintit de problema Vadim, Rzeczpospolita insa a a facut-o. Stirea a fost preluata de France Press dar ziarele frantuzesti nu au scris. Eu m-am uitat pe le Figaro, Le Monde, Liberation. In Belgia m-am uitat pe Le Soir si in italia pe La Reppublica si nu am vazut nicio referire. Nu am stat sa ma uit pe toate ziarele pentru ca nu am avut timp.
Intrebarea care mi se pare importanta este urmatoarea: va ramane 18 decembrie 2006 ca ziua in care a fost condamnat comunismul in Romania sau in cea in care Vadim a facut in Parlamentul Romaniei un show mediatic?
Sper sa fie prima varianta. O sa revin.

A venit azi, un vechi prieten, in vizita si printre altele mi-a aratat un articol interesant din Cotidianul de vineri, legat de arhitectuta kitsch a unor cladiri de sute de mii de euro, care sunt fie imitatii slabe dupa unele vazute de proprietari prin occident sau cacofonii arhitecturale ale unor grandomani care doresc sa-si expuna personalitatea prin dimensiunea cladirii.
Pentru ca in Romania exista foarte multi milionari de carton, care au avut succes intr-un fel sau altul in afacerea vietii lor, lipsiti de cultura si cu o atracte spre valori false, nu ar trebui sa ne surprinda ca vedem pe unde ne asteptam cel mai putin aceste kitsch-uri, care ne-ar da impresia ca suntem undeva prin Asia. Pe un amator de astfel de comori il invit sa se duca in satele din imprejurul Buzaului.
Atata vreme cat unii dintre noi se inchina acestul materialism, pentru ca intregul sistem educational romanesc este incapabil sa-l combata, prin indiferenta sa, nu putem decat spera ca se vor frige singuri.

Cladire din Oradea

foto:Cotidianul

Becali e un exponent al celor care cred ca drumul lor spre succes a fost predestinat de o forta divina. Ei cred ca nimic nu le poate sta in cale cand is propun sa miste sau sa modifice ceva, atunci cand sunt siguri ca asta e destinul lor.
Ce s-a intamplat la National TV m-a facut sa realizez ca a ajuns sa fie de neoprit, ca are o influenta atat de mare incat poate calca orice reguli in picioare, aceste actiuni dandu-i impresia ca se afla deasupra oricarei reguli morale.
Singura solutie, destul de greu de aplicat, ar fi cenzurarea lui din peisajul media, daca nu, macar diminuarea aparitiilor. O solidaritate media anti-becali :). Vise, nu? Dar cum puterea banului, in Romania poate calca totul in picioare, e putin probabil sa se produca un astfel de lucru. Asta e factorul distinctiv dintre el si Vadim, si a patut patrunde mai usor pe acest sector electoral. E mai probabil sa asistam la o solidaritate media pro-becali.
Becalizarea Romaniei nu insemana moralitate asa cum afirma exponentul ci o forma de venerare a materialismului trivial, ce mascheaza defapt disperarea unor caractere incapabile sa-si gasesasca o solutie, asteptand traditionala pomana. Astfel devin ei mandri ca voivodul s-a luptat sa-si apere demnitatea.

La inceput nu m-a atras niciun blog, nu-mi inchipuiam ca pot fi utile, nu vedeam in ele o sursa de informatii ci doar o noua forma de exprimare. Apoi am realizat intr-o zi, in care am pierdut vremea in fata calculatorului si a lui Deus Internetus, ca ma pot folosi intr-un fel de experienta unor bloggeri, ca ma pot amuza pe seama mesajelor sau ma pot intriga in vreun fel sau de ce nu, dezgusta. Si uita asa mi-am facut eu blogul meu pentru a nu mai umbla hai-hui pe net si pentru a-mi organiza mai bine navigarile si gandurile. Ascultand mesajul tovarasului Ceausescu ” Staţi liniştiţi la blogurile voastre!”, voi incerca sa fac o mini-revolutie, sa prezint unele lucruri asa cum eu le vad, si sa combat orice urma de timiditate care mi-a mai ramas.